Nu puţini
sunt aceia cărora li se pare greu explicabil succesul politic (popular) de care
se bucură un personaj care „minte cum respiră”, care nu resimte nicio
responsabilitate în acţiunea politică, în afară de necesitatea de a obţine şi
menţine sprijinul maselor pauperizate/lumpenizate/aculturate şi al clientelei politice/economice
(dependente de bugetul de stat şi de fondurile UE).
Mulţi cred
că personajul respectiv apelează doar la termeni imagologici atunci când îşi
fixează drept scop politic „dărâmarea lui
Băsescu şi a regimului său”. Numai că prin această sintagmă personajul (”eroul”)
nostru nu se referă doar la Băsescu şi la „oamenii săi”, ci se referă (literalmente)
la sistemul liberal-democratic de tip
occidental, încă neconsolidat suficient în ţara noastră.
Mulţi cred
că personajul nostru este doar un tânăr demagog arogant, un aventurier într-ale
politicii, un „prizonier al baronilor locali” însă temerea noastră este că personajul
(„eroul” la care ne referim) nu numai că crede sincer în reformarea pe cale „radical-neorevoluţionară”
a sistemului liberal-capitalist (aşa cum îl ştim) dar mai este şi sprijinit în materializarea
planurile sale de către un grup bine articulat şi „iniţiat” (fie în totalitatea
întreprinderii, fie doar în anumite detalii)...
Calea „neorevoluţionară”
poate avea următoarele etape:
-
Câştigarea
alegerilor prezidenţiale cu ajutorul votului popular al masselor asistate, mobilizate (şi) de către potentaţii locali („baronii
locali”, plus afaceriştii cuasi-dependenţi de contractele cu statul);
-
Eliminarea (mai
mult sau mai puţin treptată) a „baronilor locali” incomozi şi care refuză să se
supună necondiţionat noii Puteri;
-
Agregarea unui nou sistem de Putere „revoluţionar”-autoritarist
(la nivel politic, economic, judiciar) – un
sistem de Putere de inspiraţie cumva postmodernist-neomedievală,
care ar urma să conserve atât o oarecare deschidere şi/sau un spaţiu de manevră
către Uniunea Europeană şi NATO, cât şi (de pildă) către Rusia şi China.
Elemente (posibile) de
acţiune ale noului sistem de Putere „revoluţionar”-autoritarist:
-
Distanţarea faţă de exigenţele şi constrângerile Statului
democratic – Materializarea unei alternative reale la politica
dominantă care în ultimă instanţă constă în sistemul capitalist global şi în
reprezentatul său: Statul democratic („the rule of law Sate”).
-
Politică fără partide (sau cu partide extrem slabe, reduse la stadiul de irelevanţă). Ceea ce
înseamnă că noua Putere nu doreşte să
se angajeze într-o formă de organizare care să fie pe de-a-ntregul articulată Statului
democratic. Partidele (atât în formă „insurecţională”, cât şi în forma
electorală în curs) sunt considerate prea dependente şi prea subordonate
Statului şi puterii sale de normare a vieţii politice şi economice.
-
De aceea noua Putere politică (i.e. ca formă organizată)
ar urma să se sustragă
autorităţii Statului (în sens juridic). A se sustrage de la, a pune în paranteze legile într-o situaţie dată
(dar fără suspendarea/abolirea propriu-zisă a „statului de drept”) creează un spaţiu de independenţă şi autonomie
faţă de domnia legii într-un context dat... (În ultimii doi ani şi jumătate
am putut observa la noua Putere un număr de astfel de exerciţii de sustragere de la domnia legii dar şi
exemple în care unor indivizi, grupuri, instituţii le-au fost retrase, suspendate
– temporar sau nu – drepturi la care
erau îndreptăţiţi/îndreptăţite prin lege).
-
Asigurarea şi menţinerea unei “discipline populare” (într-un
cadru, pe cât posibil, nemilitarizat)
prin:
- 1. Întreţinerea în rândurile masselor sărace, asistate şi aculturate a sentimentului că Puterea le acordă înţelegere, grijă şi protecţie permanentă;
- 2. Întreţinerea în rândurile masselor sărace, asistate şi aculturate a sentimentului că Puterea apără demnitatea şi integritatea individuală/naţională împotriva “sistemului capitalist-neoliberal” (reprezentat de marile puteri, imperii, corporaţii transnaţionale, “cozile lor de topor” din ţară etc);
- 3. Diminuarea şi anihilarea acţiunilor ONG-urilor democratice (în primul rând prin intermediul accesului la fondurile UE);
- 4. Articularea unui conglomerat mediatic sofisticat – canale, mesaje, tehnici de comunicare (repetare obsesivă, demagogie / stimularea orgoliului gregar, omisiune, deviere, sincretism/eclectism al expresiei valorilor de orice fel, dezinformare, minciună, refuzul dialogului, împiedicarea şi distrugera dezbaterii etc) – toate cu scopul degajării şi impunerii unui weltanschauung totalizator şi totalitar, care genereze, în societate, o stare de supunere dar şi de confuzie, descurajare, renunţare (în grupurile considerate “ostile”);
Nota bene: Noul Sistem de
Putere „revoluţionar”-autoritarist (cu un pronunţat „specific naţional”) poate
fi înţeles mai bine dacă se operează o analiză intersectată (culturală,
filozofică, politică, economică) a unor modele politice radicale/revoluţionare
recente (de pildă de tipul celor descrise de către Alain Badiou), precum şi a
aşa-numitului „model eurasiatic” sau a unor modele de putere deja puse în
practică în spaţiul Americii de Sud.
Concluzie: Contracararea
coerentă şi eficientă a acestui nou sistem de
Putere „revoluţionar”-autoritarist (pe cale de a se instaura pe deplin) nu
poate fi întreprinsă în situaţia în care forţele democratice româneşti (de „centru-dreapta” dar nu numai)
sunt în mod dramatic fragmentate şi nu reuşesc să coaguleze viziuni şi strategii asupra acţiunii politice care să fie puse în operă în contextul
nemijlocit al „crizei democraţiei liberale”, post 2008...
